ok, n-am sters nimic...
nici macar nu stiu daca vreau sa trimit asta, dar ti le trimit...
fixul de la birou... doar cu el ma pot amagi....stai linistit nu am fost si nu voi fi niciodata stilul care da emotii, locul si rolul au fost si sunt bine intelese si stiute, doar cu acceptarea mai trebuie sa lucrez putin...
intrebai candva la ce ma astept acum sau ce vreau, si am raspuns instinctiv 'nimic' , cum ai zis chiar tu, nu vreau nimic, dar stiu ca imi doresc prea multe...mult prea multe...
as vrea sa pot sa devin prietenul tau, prietenul tau de suflet, acea persoana pe care o vei lasa sa vada si in spatele aparentelor, acea persoana despre care stii ca va fi mereu aici sa te asculte, sa te inteleaga, umarul pe care oricand iti poti odihni oboseala, gandurile, sperantele, amagirile...si visele....
vorbeam mai demult de suflet, cum putem stii ca exista daca nimeni niciodata nu l-a vazut sau simtit,.. stiu doar ca sufletul meu e acel loc in care se intra cu greu, dar odata intrat nu se mai iese niciodata....si mi-e greu sa recunosc faptul ca tu mi-ai intrat la suflet de mult.... din vremurile in care eram o pustoaica si nu aveam habar pe lume traiesc si ce vreau de la ea.... nu ca acum as avea....
incep sa ma deprim tot mai mult scriind.....de fapt recitind cele scrise....
uneori as vrea sa te tin in brate, doar asa ... sa te simt aproape, imi place mirosul de 'nu eu' , tanjesc dupa el, dupa tine, dupa ochii tai goi.....vreau departe in lume....deja suna prea patetic, ar trebui sa ma opresc aici...
ganduri nefiltrate asternute pe o foaie virtuala, nu am habar de ce le scriu, dar simt nevoia sa ma descarc.....simt nevoia sa scriu....lucru pe care nu l-am mai facut de mult
daca as reusi macar un sfert din toate astea sa le si exprim as fi tare fericita, dar de obicei in prezenta ta nu mai reactionez, ajung mereu in punctul in care cuvintele tac, desi as vrea cu incapatanare sa pot sa le dau drumul... doar ca nu iese niciodata... mi-e frica, pentru ca nu pot preconiza reactia, ... asa ca tac...
simt un gol atat de mare in mine, incat nu am idee cu ce as putea sa-l umplu.... caut alternative, dar nu vor sa vina, e toamna iar... a trecut deja aprope un an de cand te-am regasit, ciudat e faptul ca si acum, cand imi amintesc, simt acelasi gol in stomac, a fost un lucru bizar , cel mai bizar care mi s-a intamplat pana acum, .... nu credeam vreodata ca am sa te mai intalnesc decat in treacat, nu as fi indraznit sa sper vreodata....doar atat stiu si am stiut mereu, ca daca voi avea vreodata ocazia nu o voi lasa sa treaca pe langa mine...imi eram datoare pentru ca sufletul meu sa-si gaseasca linistea..... ce ma sperie e doar faptul ca te-am gasit necautandu-te.... sorta zic unii, coincidenta altii, eu as numi-o ....voia timpului....
miroase a toamna, miroase a frig si iarna, miroase a nostalgie, stii.... mereu te-am asociat cu iarna, ... si acusi vine zapada, de un alb imaculat, o liniste impenetrabila si o frumusete care doare....
zi-mi sa ma duc si am sa dispar, dar zi-o tu, te rog, caci eu nicidata nu voi putea, nu vreau...nu vreau sa tulbur existenta nimanui, nu vreau sa deranjez, nu vreau sa fiu in plus, vreau doar sa ma lasi sa-ti fiu aproape, atat cat se poate.. si asta pentru totdeauna...dar stiu ca vreau imposibilul....
imi asum orice pe lumea asta , absolut orice... doar cioburile nu voi putea sa mi le asum, cioburile dor mult prea tare....poate alta din mine va reusi cand va fi momentul....dar la acel moment nu vreau sa ma gandesc, si de fiecare data cand imi strafulgera ganduri prin minte, incerc sa fug de ele, sa nu le dau curs........
adorm seara uneori cu gandul la tine, si ma gandesc.... oare uneori macar, gandurile noastre se intalnesc la jumatatea drumului sau nu? dar nu am de unde stii....
recitesc uneori sapte pagini scrise matunt si inclinat, intr-un moment de ratacire probabil, si ma bucur ca m-ai lasat sa iau parte la ele, la gandurile tale, iti multumesc ca m-ai lasat sa citesc dincolo de tine...
uneori simt nevoia sa plang, cred ca mi-ar face bine, descarcare emotionala... doar ca lacrimile nu vin nicicum.... coboara in locul in care s-a cuibarit senzatia de' doare'... si asa as vrea sa plang...in hohote....sa tip, sa urlu.......sa pot fi eu in orice imprejurare, dar nu se poate cand lumea cu 'must do' constrange continuu...
incercam sa-si explic senzatia de a fi in elementul sau, pe mail evident... ca altfel nu cred ca as putea... e o senzatie de bine, de cald, de lipsa a oricaror nevoi, de ratacire si uitare de sine atunci cand esti in preajma mea... e o senzatie care imi face tare bine, doar ca acele momente sunt rare si scurte, dar incerc sa le gust din plin....
stau si ma tot intreb de ce astern acestea pe hartie, stiu ca probabil nu voi trimite acest mail niciodata... m-ai cunoaste si mai mult, si nu cred ca vrei asta, ai patrunde adanc in gandurile mele, si e asa mare ecou acolo....cred ca te-as obosi cu ele.....
imi amintesc acum niste versuri ale tale, si te citez, cu acordul autorului sper....'va fi mereu o nopate si totu-n ea feeric, mereu pastreaz-o vie, nicicand sa n-o pierzi'.... asa fac, asa voi face.... la care as mai adauga citatul meu de suflet...din splendor in the grass-'though nothing can bring back the hour of splendor in the grass, the glory of a flower, we will grive not, rather find strenght in what remains behind'...in cioburi...in clipe....in dorinte...in vise...
drag mai mi-e de tine......
intrebai candva la ce ma astept acum sau ce vreau, si am raspuns instinctiv 'nimic' , cum ai zis chiar tu, nu vreau nimic, dar stiu ca imi doresc prea multe...mult prea multe...
as vrea sa pot sa devin prietenul tau, prietenul tau de suflet, acea persoana pe care o vei lasa sa vada si in spatele aparentelor, acea persoana despre care stii ca va fi mereu aici sa te asculte, sa te inteleaga, umarul pe care oricand iti poti odihni oboseala, gandurile, sperantele, amagirile...si visele....
vorbeam mai demult de suflet, cum putem stii ca exista daca nimeni niciodata nu l-a vazut sau simtit,.. stiu doar ca sufletul meu e acel loc in care se intra cu greu, dar odata intrat nu se mai iese niciodata....si mi-e greu sa recunosc faptul ca tu mi-ai intrat la suflet de mult.... din vremurile in care eram o pustoaica si nu aveam habar pe lume traiesc si ce vreau de la ea.... nu ca acum as avea....
incep sa ma deprim tot mai mult scriind.....de fapt recitind cele scrise....
uneori as vrea sa te tin in brate, doar asa ... sa te simt aproape, imi place mirosul de 'nu eu' , tanjesc dupa el, dupa tine, dupa ochii tai goi.....vreau departe in lume....deja suna prea patetic, ar trebui sa ma opresc aici...
ganduri nefiltrate asternute pe o foaie virtuala, nu am habar de ce le scriu, dar simt nevoia sa ma descarc.....simt nevoia sa scriu....lucru pe care nu l-am mai facut de mult
daca as reusi macar un sfert din toate astea sa le si exprim as fi tare fericita, dar de obicei in prezenta ta nu mai reactionez, ajung mereu in punctul in care cuvintele tac, desi as vrea cu incapatanare sa pot sa le dau drumul... doar ca nu iese niciodata... mi-e frica, pentru ca nu pot preconiza reactia, ... asa ca tac...
simt un gol atat de mare in mine, incat nu am idee cu ce as putea sa-l umplu.... caut alternative, dar nu vor sa vina, e toamna iar... a trecut deja aprope un an de cand te-am regasit, ciudat e faptul ca si acum, cand imi amintesc, simt acelasi gol in stomac, a fost un lucru bizar , cel mai bizar care mi s-a intamplat pana acum, .... nu credeam vreodata ca am sa te mai intalnesc decat in treacat, nu as fi indraznit sa sper vreodata....doar atat stiu si am stiut mereu, ca daca voi avea vreodata ocazia nu o voi lasa sa treaca pe langa mine...imi eram datoare pentru ca sufletul meu sa-si gaseasca linistea..... ce ma sperie e doar faptul ca te-am gasit necautandu-te.... sorta zic unii, coincidenta altii, eu as numi-o ....voia timpului....
miroase a toamna, miroase a frig si iarna, miroase a nostalgie, stii.... mereu te-am asociat cu iarna, ... si acusi vine zapada, de un alb imaculat, o liniste impenetrabila si o frumusete care doare....
zi-mi sa ma duc si am sa dispar, dar zi-o tu, te rog, caci eu nicidata nu voi putea, nu vreau...nu vreau sa tulbur existenta nimanui, nu vreau sa deranjez, nu vreau sa fiu in plus, vreau doar sa ma lasi sa-ti fiu aproape, atat cat se poate.. si asta pentru totdeauna...dar stiu ca vreau imposibilul....
imi asum orice pe lumea asta , absolut orice... doar cioburile nu voi putea sa mi le asum, cioburile dor mult prea tare....poate alta din mine va reusi cand va fi momentul....dar la acel moment nu vreau sa ma gandesc, si de fiecare data cand imi strafulgera ganduri prin minte, incerc sa fug de ele, sa nu le dau curs........
adorm seara uneori cu gandul la tine, si ma gandesc.... oare uneori macar, gandurile noastre se intalnesc la jumatatea drumului sau nu? dar nu am de unde stii....
recitesc uneori sapte pagini scrise matunt si inclinat, intr-un moment de ratacire probabil, si ma bucur ca m-ai lasat sa iau parte la ele, la gandurile tale, iti multumesc ca m-ai lasat sa citesc dincolo de tine...
uneori simt nevoia sa plang, cred ca mi-ar face bine, descarcare emotionala... doar ca lacrimile nu vin nicicum.... coboara in locul in care s-a cuibarit senzatia de' doare'... si asa as vrea sa plang...in hohote....sa tip, sa urlu.......sa pot fi eu in orice imprejurare, dar nu se poate cand lumea cu 'must do' constrange continuu...
incercam sa-si explic senzatia de a fi in elementul sau, pe mail evident... ca altfel nu cred ca as putea... e o senzatie de bine, de cald, de lipsa a oricaror nevoi, de ratacire si uitare de sine atunci cand esti in preajma mea... e o senzatie care imi face tare bine, doar ca acele momente sunt rare si scurte, dar incerc sa le gust din plin....
stau si ma tot intreb de ce astern acestea pe hartie, stiu ca probabil nu voi trimite acest mail niciodata... m-ai cunoaste si mai mult, si nu cred ca vrei asta, ai patrunde adanc in gandurile mele, si e asa mare ecou acolo....cred ca te-as obosi cu ele.....
imi amintesc acum niste versuri ale tale, si te citez, cu acordul autorului sper....'va fi mereu o nopate si totu-n ea feeric, mereu pastreaz-o vie, nicicand sa n-o pierzi'.... asa fac, asa voi face.... la care as mai adauga citatul meu de suflet...din splendor in the grass-'though nothing can bring back the hour of splendor in the grass, the glory of a flower, we will grive not, rather find strenght in what remains behind'...in cioburi...in clipe....in dorinte...in vise...
